… dezamăgire

Uneori mă întreb dacă chiar mă auzi Când strig din durerea amară Când șoapte străine din vârfuri de duzi Și ploaia-îndoielii, cu picuri-i uzi Îmi umple-a vieții cămară.

Am dreptul să-ntreb, sau doar tăcerea e sfântă Când nu înțeleg pustiirea Și mii de cuvinte tăcerea-mi frământă Și focu-mi se stinge, sunt trestia frântă Speranțe deșarte, trădată-i iubirea.

Acum când vorbirea-i trimis-o de sus Că sulul cărții se-nchide Ascultă-i pe alți, ce jertfe-au adus Și-au fost îmbrăcați cu puteri îndeajuns Și turma păzește-o de crude coride.