top of page

Doamne … Tu ești păstorul meu

(versuri inspirate din Psalmul 23)

Doamne, ce bine că Tu ești păstorul meu Am de toate, de la Tine primesc mereu Pășunile verzi mă încântă, când îmi este greu Și apa din cer, ce curge de sub tronul Tău Îmi dă ușurare, ca într-un sfânt jubileu.

Primesc de la Tine o vastă povață Cărarea Dreptății mă va duce la viață Umbrelor morții, doar cu Tine le voi face față! Întinde-ți toiagul, să trec cu bine când este arșiță Și dă-mi cu nuiaua de vezi că păcatul m-agață.

Și dacă vreodată dușmani mă-nconjoara Tu, pune-le masa, dă sfoară în țară Și cete de îngeri să vină, la mine-n cămară.

Untdelemnul cel proaspăt, curge peste mine Ca razele de soare în diminețile senine Paharul e plin, de se revarsă, picurând rubine Ca stropii de rouă, sclipind în unduiri divine.

Știu că sunt ușor, de mă pui în cântare Tată, fii bun cu mine, și lasă-mi îndurare Vreau să ajung în Cer, urmând a Ta cărare La locul pregătit din Casa Ta cea mare Și-acolo să stau veșnic, uitând de întristare.

 
 
 

Comments


bottom of page