Predicarea responsabilă (4) – predicarea într-un mediu ostil

,,Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,, 1 Petru 3:15

,,Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, deci, înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii”. Matei 10:16

Privind la aceste două versete, noi înţelegem câteva lucruri referitoare la misiunea de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu:

1. Predicarea Evangheliei întotdeauna, în orice loc şi în orice perioadă istorică, va stârni împotrivire.

2. Noi trebuie să fim bine pregătiţi atât din punct de vedere didactic, cât şi din punct de vedere moral şi spiritual.

3. Trebuie de asemenea să cunoaştem oamenii cărora ne adresăm (obiceiurile, tradiţiile, problemele lor cotidiene)

4. Cei cărora ne adresăm trebuiesc abordaţi cu înţelepciune şi răbdare.

Pentru noi românii, mediul în care se desfăşoară activitatea noastră de predicare este format din oameni care în marea lor majoritate, se află sub influenţa foarte bine aşezată a Bisericii Ortodoxe. Reacţia lor faţă de o altă învăţătură este una de respingere şi sunt foarte bine instruiţi în a-şi manifesta opoziţia vehementă şi chiar agresivă faţă de tot iese din cadrul acestei biserici.

Toţi cei care nu se încadrează în acest tipar strict delimitat de Biserica Ortodoxă sunt consideraţi eretici, sectari, rătăciţi, înşelători, mincinoşi, retrograzi, lipsiţi de patriotism, sau chiar nu sunt români.

Această reacţie de respingere se datorează mai multor factori:

1. O tradiţie de sute de ani este foarte greu să fie demontată şi abandonată. Timpul, experienţa şi rutina au un cuvânt greu de spus în acest caz.

2. În general oamenii privesc cu scepticism şi neîncredere tot ce este nou. Nu le place să fie deranjaţi.

3. Oamenii consideră Biserica Ortodoxă ca fiind reperul identităţii lor spirituale şi chiar naţionale. „Aşa ne-am născut şi nu putem să fim altfel”.

4. Mântuirea, conform dogmei ortodoxe, este foarte simplă. Efortul este minim şi restul îl lăsăm în seama bisericii şi a preotului.

5. În Biserica Ortodoxă nu li se pretinde oamenilor să trăiască o viaţă morală, decât declarativ şi evaziv şi nu se iau măsuri împotriva celor care nu trăiesc Scriptura. Este foarte comod să putem trăi cum vrem şi să ni se spună că putem să fim şi mântuiţi.

6. Impactul Reformei Protestante din sec 16, a fost minim în România şi doar în Transilvania, acesta fiind unul din motivele pentru care neoprotestanţii sunt percepuţi într-un mod atât de negativ. Acest lucru nu se întâmplă în ţările unde Reforma a avut un alt impact.

Ce avantaje au credincioşii evanghelici în faţa acestor realităţi?

1. Oamenii în general se confruntă cu multe greutăţi, probleme şi suferinţe. Foarte puţini responsabili din Biserica Ortodoxă sunt dispuşi să-i asculte şi mai mult, să le ofere soluţii.

2. Nu doar credincioşii ortodocşi obişnuiţi ci chiar şi clerul (preoţii) au cunoştinţe biblice destul de reduse, ceea ce ne conferă nouă un atuu foarte important.

3. Oamenii apreciază şi sunt dispuşi să asculte pe acei care au o reputaţie bună din punct de vedere moral. În general, un important segment al populaţiei are o părere negativă despre clerul ortodox, iar sintagma „să faci ce zice popa şi nu ce face popa”, are un fundament real, pe care timpul şi experienţa l-au întărit.

Ce înseamnă „mântuirea” în Biserica Ortodoxă?

Dogma ortodoxă spune:

1. Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată

2. Ea este cea care depozitează harul mântuitor, iar mântuirea nu se primeşte în afara acestei biserici

3. Preoţii şi episcopii sunt reprezentanţii lui Hristos în Biserică, pe linia succesiunii apostolice şi ei sunt cei care administrează harul mântuitor.

Cele şapte taine ale bisericii ortodoxe sunt:

Taine ale unirii depline cu Hristos şi ale intrării depline în Biserică:

1. Botezul – intrarea în biserică

2. Ungerea cu Sfântul Mir – primirea Duhului Sfânt

3. Euharistia – sfânta împărtăşanie

Taine ale reîntăririi în Hristos a celor îmbolnăviţi sufleteşte sau trupeşte:

1. Pocăinţa – prin care se înţelege spovedania păcatelor

2. Maslul – rugăciunea pentru cei bolnavi

Alte taine

1. Hirotonia – misiunea specială a săvârşirii Tainelor, a propovăduirii Cuvântului şi a păstoririi unei comunităţi bisericeşti

2. Cununia – îndatoririle speciale legate de viaţa de căsătorie.

Argumente in favoarea botezului copiilor:

1. În Biserica Primară au fost botezate familii întregi deci se subînţelege că au fost acolo şi copii.

2. Omul se naşte cu păcatul originar, deci prin botez el este eliberat de acesta

3. Botezul este similar circumciziei din Vechiul Testament, care era administrată copiilor nou născuţi.

4. Dacă botezul semnifică intrarea de drept în Biserică, nu există altă alternativă. Copiii trebuie botezaţi, pentru a le asigura mântuirea în caz de deces.

Cultul Mariei, mama Domnului Isus, pe care Biblia ne îndeamnă să o respectăm, dar nicăieri nu ni se spune că trebuie să ne închinăm. Cultul Mariei s-a dezvoltat gradual, de-a lungul istoriei:

1. Sinodul din Efes din 431 d. H. – când Mariei i s-a dat numele de mama lui Dumnezeu, cea ce a deschis uşa închinării la Maria, dar acest lucru ridică probleme teologice importante.

2. Apoi s-a dezvoltat dogma că Maria a fost pururi fecioară.

3. 8 Decembrie 1854 – papa Pius al IX-lea a declarat concepţia imaculată a Mariei, adică o declară preacurată, fără de păcat.

4. 1950 – papa Pius al XII-lea proclamă înălţarea Mariei la cer, în limbajul ortodox – adormirea maici Domnului (15 August), prin care ni se spune că Maria nu ar fi murit, ci s-a înălţat la cer.

5. 1962 – 1965 Conciliul Vatican II – Maria a fost declarată mediatrix, adică mediator sau mijlocitor între noi şi Dumnezeu, fiind astfel pusă pe aceiaşi treaptă cu Isus.

      Ce ne spune Scriptura despre mântuire?

1. Mântuirea este o problemă individuală şi personală. Omul este cel care are nevoie de mântuire şi Isus Hristos este cel care dă mântuirea. Nimeni şi nimic nu poate şi nici nu trebuie să se interpună în această relaţie. Romani 1:16  Faptele Apostolilor 4:12

2. Mântuirea este acordată de Isus Hristos tuturor celor ce cred în El ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi în jertfa lui de la Calvar prin care oamenii sunt iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu Tatăl.

3. Mântuirea se poate pierde dacă omul continuă să trăiască aceeaşi viaţă ca şi înainte. 1 Corinteni 15:1 – 3

4. Etapele prin care se ajunge la mântuire sunt:

5. Convertirea care presupune pocăinţă şi credinţă. Pocăinţa – conştientizarea păcatului, regretul şi abandonarea acestui mod de viaţă; Credinţa – întoarcerea cu faţa spre Dumnezeu. Tit 2:11- 14;  Efeseni 2:1 – 9; Evrei 11:6

6. Regenerarea sau Naşterea din Nou – prin care omul convertit primeşte o vitalitate spirituală şi o înnoire la nivelul minţii, ca rezultat al lucrării Duhului Sfânt în viaţa lui. Ioan 3:5 – 7; 2Corinteni 5:17

7. Botezul în apă – care este un act declarativ prin care credinciosul convertit mărturiseşte public credinţa lui în Isus Hristos, fiind şi un act simbolic în acelaşi timp, prin care cufundarea în apă semnifică îngroparea omului vechi, iar ieşirea din apă, învierea împreună cu Hristos. Romani 6:3 – 5; 1Petru 3:21

Ce ne spune Scriptura despre botezul în apă:

1. Botezul în apă nu ne curăţă nici de păcatul originar şi nici de păcatele personale. 1Petru 3:2; Faptele Apostolilor 2:37, 38

2. Mărturia publică făcută prin actul botezului, semnifică de fapt încheierea unui legământ între credincios şi Dumnezeu.

3. Botezul trebuie administrat doar acelor persoane are au capacitatea şi disponibilitatea să-şi exercite public şi voluntar credinţa în Hristos. Marcu 16:16; Faptele Apostolilor 8:36, 37; Faptele Apostolilor 16:29 – 33

4. Argumentul privind botezul unor familii întregi (deci şi copii) se bazează pe două texte din Faptele Apostolilor 16:15 şi 16:33, dar în ambele cazuri botezul este precedat de o predică, iar celor ce urmau să fie botezaţi li s-a cerut să-şi exercite credinţa. Dacă Pavel avea în vedere botezul copiilor ar fi trebuit să vină cu explicaţii suplimentare asupra acestui subiect atât de important. În schimb, necesitatea credinţei care precede botezul este prezentată foarte explicit în Scriptură.

Ce ne spune Scriptura despre preoţie:

1. Hristos este Capul Bisericii şi nici o persoană nu poate să-şi aroge această funcţie

Efeseni 1:22  El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.

Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca      în toate lucrurile să aibă întâietatea.

1. Termenul „preot” folosit în Biserica Ortodoxă sau Catolică nu este un termen biblic. Termenul corect conform textelor originale este ,,presbiteros”.

2. Presbiterii şi episcopii din Noul Testament nu au primit şi nici ei nu şi-au asumat capacitatea de a administra harul mântuirii. Misiunea lor a fost aceea de a predica Evanghelia şi de a sluji în biserica locală.

3. Noul Testament ne vorbeşte de ,,preoţia tuturor credincioşilor”. Fiecare credincios are acces liber la Dumnezeu, fără intermediari şi fără restricţii – Evrei 10:19 – 22; 1Petru 2:5 – 10

4. Iertarea păcatelor se acordă numai de către Dumnezeu prin Isus Hristos, ca urmare a recunoaşterii, mărturisirii şi abandonării păcatului de către om.

Întotdeauna când predicăm Evanghelia trebuie să pornim de la premisa că cei cărora ne adresăm sunt oameni care au nevoie de mântuire, indiferent cine sunt aceştia, din ce confesiune fac parte, dacă cred în ceva, sau nu cred în nimic. Noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Domnul Isus Hristos (2 Corintei 4:5). Nu predicăm nici confesiunea noastră şi nici interesele noastre. Noi îl predicăm pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Mediul în care se desfăşoară predicarea noastră este unul ostil, fie că este vorba de o cultură ortodoxă (cum este cazul în România) fie că este vorba de o cultură catolică (cum este cazul altor ţări), fie că este vorba de o cultură umanist-ateistă (în majoritatea ţărilor din Europa de vest). Mediul este şi mai ostil când vorbim de culturile orientale (în special cele din China şi India) şi bineînţeles în ţările islamice.

Oriunde şi oricând, predicarea Evangheliei nu a fost bine primită, deoarece fondul problemei este unul spiritual. Diavolului îi convine să-i ţină pe oameni legaţi de tradiţii, de dogme, de obiceiuri, dar Evanghelia este cea care are scopul de a-i desprinde pe oameni de toate acestea şi să-i lege de Cer. De aceea predicarea este atât de importantă.

Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:14-17)

Cu această prezentare, punem punct acestui ciclu de studii pe care le-am intitulat Predicarea Responsabilă. Sper ca tot ce am spus în cele patru postări să fie de folos celor ce le-au citit, fie că este vorba de lucrători ai Evangheliei, fie că este vorba de oameni care au nevoie de mântuire. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!!!

Textele despre dogmatica ortodoxă au fost preluate din: Teologia Dogmatică Ortodoxă – Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, volumul 34